"Pianul Călător"

Turneul Pianul Calator se prelungeste la cererea publicului

Turneul Pianul Calator, ajuns la a VII-a editie, se prelungeste la cererea publicului cu alte doua localitati, îmbogatind programul dens de concerte si recitaluri pe care Horia Mihail îl are în aceasta primavara, el urmând sa sustina începând cu 20 mai si în turneul Flautul Fermecat, împreuna cu flautistul Ion Bogdan Stefanescu.

Dupa ce Horia Mihail a sustinut mai multe recitaluri, în localitati din Moldova si Transilvania, dar si la Bucuresti, la Sala Radio, pianul a parasit sediul Radio România si a plecat alaturi de artist prin orase în care nu se gasesc piane de concert.

Pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marca, pianul cu care Horia Mihail a calatorit a ramas pentru urmatorii ani la Caracal, în urma recitalului pe care pianistul l-a sustinut la Teatrul National, pe 27 aprilie.
Peste tot pianistul a fost primit cu mult entuziasm, iar ecourile acestui turneu au facut ca spectatorii din alte doua orase sa doreasca sa îl asculte. Astfel turneul se prelungeste cu un recital la Galati, pe 19 mai, si unul la Dumbraveni, pe 27 mai.

''Este o premiera în istoria turneului ca el sa fie prelungit la cererea publicului. Desigur ma bucur si sunt onorat. Este o muzica atât de frumoasa! Cele 36 de valsuri pe care le prezint în acest turneu sunt atât de diferite unele fata de celelalte. E o lume cu totul si cu totul aparte, lume ce îmi place foarte mult si mi-am dat seama, în cele 16 recitaluri din acest turneu, ca si publicul reactioneaza extrem de bine la aceasta muzica. M-am bucurat de salile pline, de reactiile foarte bune, de tot ceea ce s-a întâmplat si merg sa mai cânt cu drag si spectatorilor din cele doua orase adaugate'' - Horia Mihail.

Spectatorii si-au exprimat peste tot încântarea:
''Horia Mihail este spectaculos, este un pianist care transmite multa emotie, este talentat, este sensibil, sincer si cred ca asta îl diferentiaza de multi alti pianisti, faptul ca aceasta sinceritate se simte în interpretarile lui''.
''Este inedit concertul, nu am participat niciodata, doar am ascultat acasa, în privat. Astept cu mare interes si sper sa îmi mai cultiv gustul pentru pian cu ocazia asta''.
''Este prima data când particip la un astfel de eveniment. Ma bucur ca îl avem ca oaspete pe Horia Mihail. Ne va încânta atât auzul cât si sufletul''.




Recitaluri:
19 mai - Galati, Teatrul Nae Leonard.
27 mai - Dumbraveni, Casa de Cultura.

Eveniment Radio România.
Organizatori: Centrul Cultural Media Radio România, Asociatia Culturala Accendo.
Coproducatori: Radio România Cultural, Radio România Regional si TVR 3.
Sponsori: JTI, Sense, Erste Private Banking - serviciu oferit de BCR, ALRO Slatina, Ade Gas Oil, Senia Music.
Parteneri: ICR Chisinau, Sala cu Orga Chisinau, Mercure Bucharest City Centre, Bistro Matrioska.
Parteneri culturali: Orchestrele si Corurile Radio România, Sala cu Orga Chisinau, Radio Chisinau, Filarmonica Moldova Iasi, Liceul de Arte Victor Brauner, Centrul de Cultura si Arte Carmen Saeculare, Academia de Muzica Gheorghe Dima Extensia Piatra Neamt, Casa de Cultura din Roman, Consiliul Judetean Hunedoara, Asociatia Culturala DevArt, Colegiul National Decebal Deva, Municipiul Alba Iulia, Centrul de Cultura Arcus, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Primaria din Tulcea, Consiliul Judetean Tulcea, Consiliul Judetean Dâmbovita, Centrul Judetean de Cultura Dâmbovita, Centrul Judetean de Cultura si Arta Buzau, Teatrul George Ciprian Buzau, Centrul Cultural Eugen Ionescu din Slatina, Asociatia Culturala Center Inter Art, Primaria Slatina, Asociatia Fiii si Prietenii Caracalului, Teatrul National din Caracal, Filarmonica Pitesti, Filarmonica de Stat din Brasov, Centrul judetean pentru cultura Bistrita, Sinagoga din Bistrita, Teatrul muzical Nae Leonard din Galati, Uniunea Armenilor din România si Primaria Dumbraveni.
Parteneri media: Radio România Actualitati, Radio România Muzical, Media Trust, România TV, Catavencii, Observator Cultural, Zile si Nopti, Liternet, Bussines Review, Ziare.com, Accent TV, agentiadecarte.ro.

Serviciul Comunicare