"Pianul Călător"

Jurnal de calatorie

Brasov, 2 mai 2013 (acasa)

Dragul meu,

Sînt aproape convins ca vei fi folosit de catre comunitatea de aici, atît prin invitarea artistilor locali – tinerii care studiaza la Liceul de Muzica - artistilor din România sau internationali si asta spre binele oamenilor în general si al tulcenilor în mod special.

M-am simtit bine în toate orasele în care am fost impreuna, am întîlnit oameni avizi de muzica si m-am bucurat ca noi am dus-o la ei acasa.

Una peste alta, a fost un turneu reusit si ma bucur ca am ajuns în orase în care nu mai fusesem pîna acum, asa cum este, de exemplu, orasul Tulcea, în care tu, prietene drag,vei ramîne. Te voi vizita, fii convins de asta!

Te intrebai daca merita. Da, merita! Pentru bucuria pe care o citesc in ochii oamenilor cand eu cant si ei ma asculta.

Un raspuns simplu ca o nota muzicala.

Horia Mihail


Tulcea, 1 mai 2013 (acasa…)

(despre scartaieli si note muzicale)

Dragii mei (Pianul Calator 1 si Pianul Calator 2),

Va scriu de pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Asa cum stiti, aici voi ramane pentru trei ani si sper sa fiu folosit cat mai des de tineri muzicieni.

Este ultima fila din jurnal si sunt cam nostalgic…mi-a luat mult pana sa pot sa pun in cuvinte tot ce am simtit in ultimul recital din acest turneu. Desi in acea seara imi veneau asa de multe idei, a trebuit sa las timpul sa treaca, sa se decanteze toate experientele prin care am trecut pana sa pot povesti.

A fost un concert…altfel, mai ales pentru ca stiam ca va fi ultimul si ma obisnuisem deja cu plimbarile prin tara si mai ales… cu mainile lui Horia. Dar a fost…altfel si din alte motive.

Seara de 27 aprilie 2013 a sunat cam asa:

Eu pe scena, luminat frumos (organizatorii de la Tulcea au fost foarte receptivi la toate rugamintile lui Horia de a aranja luminile in asa fel incat spectatorii sa ne vada cat mai bine), lustruit, sters si acordat.

Lume multa in sala. Erau si doamne cu flori. Erau si copii. Eram incantat.

Horia se asaza pe scaunul din fata mea. Tremuram de emotie. Prima parte din Patetica este preferata mea.

Prima atingere. Prima nota. Primul scartait! Vai! De unde vine?! De la podea?! De la scaun?! Oare se aude asa si in sala?! Cu cant cantam mai incet,cu atat scartaitul e mai apasat. La fiecare miscare, simt cum scartaiala imi strapunge coardele. Imi vine sa si rad… ma gandesc cum o sa sune Sonata lunii acompaniata de sacartaielile podelei. Horia pare sa nu auda nimic. Ma bucur. Incerc sa ma concentez cat pot eu de bine.

Pe la jumatatea sonatei, un telefon suna. Domnul… raspunde. “Sunt la concert. Stai ca ies acum” …si iese din sala. Oamenii se uita la el impietriti. Unii se crispeaza. Altii ofteaza. Horia nu pare sa auda nimic. Deja ma simt vinovat, ce-i cu mine?! Ma voi concentra!

Scartaielile sunt tot acolo, ca un fundal, ca un laitmotiv. Or fi doar in capul meu?! Prima parte a sonatei se termina, lumea aplauda. Horia se uita zambind intelegtor in sala. Daca nici el nu intelege, care vazut atatea tiplogii, atatea orase...atunci cine?! De aici si respectul meu pentru el! Si-a luat pe umeri o misiune grea: de a educa prin muzica. Recunosc ca imi pun intrebarea: oare merita?! Doar el are raspunsul.

Sonata continua. Scartaielile deja fac parte din muzica salii. La un moment dat, se aude un alt sunet decat cel de la pian. Sigur nu e clasic. E ceva...disco. A! Un alt telefon suna. Se inchide repede. Si cu asta se termina si prima sonata din recital.

Sonata lunii e atat de...sensibila...imi vine sa spun… firava. Prima nota, primul scartait. Horia nu pare sa auda nimic. Asta da, stapanire de sine! Pe mine ma scoate din minti, iar el nici nu aude. E pe pilot automat. Nu vede, nu aude, nu simte. Canta!

Un al treilea telefon suna. Si ce?! Nimeni nu mai baga de seama. Muzica e atat de frumoasa...

Scartaielile nici nu se mai aud, nici stranutul, nici tusea. Beethoven este in sala de la Teatrul Jean Bart din Tulcea.

A treia sonata, Appassionata. Forte. Cu energie. Ii aud si ii simt respiratia. Ah, cat as vrea ca lumea sa inteleaga ce efort depune un pianist la un singur asemenea recital. Horia a avut in ultimele saptamani 18!

“Pam, pam , pam , pam!”, Horia se incrunta la clapele mele si canta. Cand apasa pe pedala, obrajii ii tremura. Simt ca am nevoie de pauza. Dar cand vad devotamentul, energia, pasiunea si profesionalismul pianistului, uit de tot! Cant impreuna cu el. Pentru ultima data in acest turneu.

Concertul se termina. Lumea tasneste de pe scaune. Aplauze, flori. Oare chiar a scartait ingrozitor podeaua, scaunul? Sau am fost eu stresat ca voi ramane singur? Spectatorii nu par sa fi auzit nimic altceva decat muzica. Sunt incantat de incantarea lor. Si de bucuria simpla a lui Horia.

Dragii mei, deja mi-e dor…

Pianul Calator 3


Tulcea, 26 aprilie 2013

(despre 2 in 1)

Dragi colegi,

Ceea ce urmeaza sa va povestesc, nu mai este o poveste de recital, ci o poveste... de maraton pianistic. In timp ce eu stateam pe scena de la Tulcea, mi s-a povestit din trei surse urmatoarea poveste:

Horia Mihail a cantat pe 25 aprilie la Chisinau. Si pentru ca partenerii moldoveni au inteles ca e si recital si concert, in partea intai a cantat cele trei sonate solo iar in partea a doua concertul cu orchestra. Interesant, nu? Dar, mai ales, greu! A fost chiar un maraton pentru ca, in afara faptului ca nu exista uzanta de a face un recital solo, doar cu pianul pe scena intr-o parte de concert si, respectiv, un concert cu orchestra in partea a doua, nu e plauzibil sa ai energie sa canti atat de mult. In afara de asta sunt doua posturi diferite. Iesi din starea de recital si trebuie sa intri imediat in starea de concert. Dar Horia a facut asta! Si chiar foarte bine!

A fost o “surpriza” pe care i-au facut-o lui Horia partenerii din Chisinau de la Sala cu Orga. Pianistul nostru a aflat inainte cu o zi de concert. Era la repetitiile cu Orchestra de Camera a Moldovei dirijata de Cristian Florea si i-a intrebat pe membrii orchestrei ce mai canta in afara de concertul de Beethoven. Si orchestra i-a raspuns: “Noi nu mai cantam nimic, dumneavoastra cantati. Sonatele” Dupa cateva minute de stupoare s-a acomodat incet, incet cu ideea si concertul a avut loc.

Pentru prima data in viata lui, Horia Mihail a cantat si un recital si un concert in aceeasi seara. Poate fi pus in Guinness Book-ul personal!

In afara de asta…concertul a fost transmis in direct de Radio Moldova 1, ceea ce iarasi a incurcat usor planurile pianistului. Horia a aflat si despre asta in pauza concertului pe care o gandise de jumatate de ora ca sa aiba timp sa se relaxeze si sa-si schimbe starea de spirit iar acordorul sa acordeze pianul. Ei bine, lucrurile n-au stat asa pentru ca dupa un sfert de ora a fost chemat sa inceapa partea a doua. Horia spune organizatorilor ca ar vrea sa mai stea, ei ii spun ca nu se poate pentru ca totul se transmite in direct la Radio Moldova.

Si a iesit foarte bine. Spectatorii veniti in Sala Cu Orga din Chisinau au spus ca a fost un mare succes.

Ce sa mai spun… termin cu un cliseu, poate, dar se potriveste perfect: Totul e bine cand se termina cu bine!

Dragilor, sa-i transmitem lui Horia multa energie!

Pianul Calator 3


Marti, 23 aprilie 2013, în masina, în drum spre Chisinau

Dragul meu coleg calator,

Daca cineva mi-ar fi spus sâmbata trecuta ca la cele doua recitaluri ale Pianului Calator de la Tecuci si Roman vor asista peste 1200 de spectatori, as fi zâmbit cu neîncredere. Asa s-a întamplat însa! Sunt impresionat!

Acum sunt în masina, în drum spre Chisinau. (Ai observat…pâna acum ti-am scris doar din masina, nu degeaba mi se spune Pianistul Calator ?))) când nu sunt pe scaun în fata ta, sunt fie la volan, fie pe scaunul din dreapta soferului). Revenind, o sa cânt poimâine seara acolo, la Sala cu Orga. Nu va fi recitalul cu cele trei sonate pe care le-am cântat împreuna la Bârlad, Tecuci si Roman. Voi interpreta, împreuna cu orchestra, Concertul nr. 4 pentru pian si orchestra în sol major, op. 58, tot de Beethoven.

Nu pot sa scriu foarte mult pentru ca scriu de pe telefon si vreau sa fiu atent la drum. Una peste alta, pot spune ca cele trei concerte de la Bârlad, Tecuci si Roman au fost un adevarat succes. Sa vad sali arhipline în orase mici, sa primesc mesaje de multumire pe telefon, sa fiu îmbratisat de copii care îmi cer autografe, asta ma face sa am încredere în ceea ce facem. Sa ai si tu, prietene! Drum bun! Când eu voi ajunge la Chisinau, tu vei fi deja instalat la Tulcea. Ne revedem curând pentru ultimul nostru recital împreuna.

Horia Mihail


Duminica, 21 aprilie 2013, Tecuci (dimineata, spre prânz)

Dragul meu,

Îti multumesc pentru aprecieri. Cred, totusi, ca e cam mult. Încerc sa aduc putina bucurie în sufletele oamenilor, atâta tot. Cu ajutorul tau. si sa fac ceea ce mi-am propus acum 7 ani, când am început sa calatoresc prin tara: sa duc muzica clasica în casele cât mai multor români.

Îti scriu din masina din fata Pavilionului Marcel Guguianu, unul dintre multele locuri de cultura din acest oras, care m-a surprins în 2005 când, am venit prima data si continua sa ma surprinda. Pentru cei care nu stiu, Bârladul este un loc care trebuie vizitat, muzeele care exista aici sunt absolut exceptionale si nu doar muzeele în sine, ci si oamenii care au grija de aceste locuri, în frunte cu directorul, domnul Mircea Mamalauca.

Am regasit în Bârlad prieteni, un public foarte cald, m-am bucurat sa cântam împreuna, cum spuneai si tu, e o stare speciala când cânti pentru prieteni vechi. Chiar daca nu ma uit în sala, simt energia oamenilor si sunt sigur ca ti-o transmit si tie.

În 5 minute plecam spre Tecuci. Acolo nu am cântat niciodata. Am emotii, succesul acestui turneu nu depinde doar de mine sau de tine, ci si de modul în care se implica organizatorii locali. Vom vedea… daca va fi cel putin la fel ca la Bârlad, voi fi foarte multumit.

Horia Mihail


Duminica, 21 aprilie 2013, Tecuci (dimineata devreme)

(despre a te bucura cu modestie)

Draga Horia,

Nu te cunosc de mult, dar nu pot sa nu remarc modestia cu care tu primesti aplauzele. Când lumea te aplauda, în finalul concertului, tu esti rosu la fata de parca ai alergat la maraton, fruntea e plina cu brobonele de apa si te ridici usor de pe scaun. Mâinile îti tremura. Momentele acelea sunt cu totul si cu totul speciale. Am în fata clapelor mele un om modest si onest care primeste cu reverenta aplauzele publicului, fie ca sunt de la Sala Radio sau din Parcul Cismigiu sau dintr-un muzeu din Bârlad.

Ai un mod unic de a te bucura de aplauze. Interior, cu un zambet simplu si cald pe fata. Am întalnit multi artisti în jumatatea de veac pe care am trait-o pe scena. Unii sunt infatuati si primesc aplauzele ca si cum li s-ar fi cuvenit, altii sunt reci, ofera publicului o privire seaca, altii sunt rezervati, de nepatruns, am vazut si multi timizi care privesc podeaua.

Caldura si modul afectuos cu care ai cântat si ai vorbit publicului de la Bârlad ma fac sa sufar ca avem atât de putine recitaluri împreuna. Au fost cele doua din Cismigiu si Herastrau, cel de aseara de la Bârlad, urmeaza Tecuci, Roman si Tulcea. În Tulcea voi ramâne pentru trei ani. O sa-mi lipseasca Beethoven interpretat de tine.

Spuneai unui reporter aseara ca esti la Bârlad pentru a treia oara si ca cei de aici îti sunt deja prieteni. Cum este când întâlnesti oamenii a doua, a treia oara? Ce simti?

Eu am fost pentru prima data aici. Nu stiu cum ti s-a parut tie, dar în ce sala ciudata am cântat… Era ca un acvariu. Noi stateam în mijloc undeva jos. Urcai doua trepte si de jur împrejurul nostru erau doua rânduri de scaune – parterul- apoi urcai pe niste scari la etajul 1. si acolo alte doua rânduri de scaune. Cei de sus trebuia sa-si aplece capul peste balustrada sa ne vada. Cei din rândul doi doar ne auzeau. Dar asta sigur nu i-a deranjat.

Acum tu probabil dormi. Eu sunt în masina pe cant, fara picioare, asa cum au stat si celelalte piane si astept sa fiu dus în sala Casei de Cultura. E un vânt si un frig în Tecuci de zici ca vine iarna. Sper sa nu fie asa si diseara si sa vina multi oameni la Casa de Cultura. Suntem amândoi pentru prima data în Tecuci. Abia astept sa vad si sa aud cum va fi!

Pianul calator 3


Bucuresti, Marti, 16 aprilie 2013

Draga prietene,
Am spus-o si publicului din Cismigiu, dupa prima sonata si primele aplauze, m-am întors catre oameni si am fost foarte placut surprins. Ma asteptam sa vad zeci (câti erau când am început sa cânt), am dat cu ochii de câteva sute de oameni, care s-au strâns în câteva minute. Acelasi lucru s-a întâmplat si în Herastrau.

Am cunoscut si am recunoscut persoane care mi-au spus ca ma urmaresc, ca vin la concertele mele. M-am bucurat mult. Au fost si foarte multi care nu cred ca au calcat vreodata într-o sala de concert, tineri în special. S-au oprit si au ramas pâna la sfârsit. Sa asculti Beethoven pentru prima data, o ora, nu-i un lucru rau.

Asa cream noi melomani, nu aducându-i cu forta în salile de concerte, ci pur si simplu ducându-ne noi la ei.
Fizic m-am simtit mult mai bine în Cismigiu deoarece era o temperatura propice cântatului la pian, în Herastrau a fost frig, cred ca si tie ti-a fost cam frig, la un moment dat te-ai dezacordat un pic. Dar pe parcurs ne-am încalzit amândoi datorita caldurii pe care o degajau ascultatotii. Ba, exact cum spuneai, am cântat toate cele trei sonate în Herastrau.

A fost o experienta foarte faina! Categoric, stii si tu, exista o diferenta mare între a cânta într-o sala de concert si a cânta într-un loc în aer liber în care se aud tot felul de zgomote, dar o parte foarte importanta a cântatului la un instrument este puterea de concentrare si exercitiul concentrarii. Si în salile de concert se întâmpla deseori mici incidente: mai suna un telefon, mai tuseste cineva, mai plânge un copil, si-atunci, daca aceste lucruri îti distrag atentia, se pot întâmpla mici nenorociri. Discursul muzical trebuie sa continue. Ca si cum ai fi pe pilot automat.

Confirm, exact cum mi-ai cerut, cele doua prime întâlniri dintre noi doi au fost foarte bune. Mai avem un pic de lucru pâna sa sunam perfect! Astept ca sâmbata, la Bârlad, într-o sala de concert, sa vedem care este relatia noastra adevarata!

Horia Mihail


Luni, 15 aprilie 2013, Bucuresti

Dragii mei colegi de scena,
Încep cu un citat: “Ceea ce s-a întâmplat azi aici este o minune!” A spus o doamna care a venit sa îl asculte pe Horia Mihail si în Cismigiu si în Herastrau. Când am ajuns ieri în parc, pe la ora 14:00, batea vântul, soarele intra si iesea din nori, îmi era teama ca va veni ploaia. Nu era deloc ziua perfecta de primavara care fusese cu o zi înainte. Lumea trecea, se uita la noi cu lipsa de interes si… starea mea devenea din ce în ce mai rea.

Cu 20 de minute înainte de recital a început sa ploua. O ploaie rece, rapida biciuia aleile parcului si mie îmi tremurau clapele.

Horia Mihail îsi încalzea mâinile cum putea. E foarte greu pentru un pianist sa cânte pe o astfel de vreme.
Se face ora 17:00. În foisor erau deja câteva zeci de persoane. Horia Mihail urca, se asaza pe scaun, închide ochii, pune degetele pe clape si muzica începe sa curga. Iar soarele iese din nori! Ploaia se opreste. Vântul se opreste. Trecatorii se opresc. Cu totii asculta. “Ceea ce s-a întâmplat azi aici este o minune!” Doamna era pe banca în foisor, în dreapta mea.

S-au strâns cam 400 de melomani. Unii au venit, altii au plecat, altii au stat la tot recitalul. Horia Mihail a cântat toate cele trei sonate. Ca si cum am fi fost în sala de concerte.

Dar n-a fost nimic scortos, s-au facut poze din toate partile, am vazut cupluri care au ascultat Sonata lunii tinându-se de mâna. Câtiva tineri s-au asezat pe iarba si au început sa citeasca. A fost un al doilea recital în care si eu si Horia Mihail ne-am simtit apreciati.

Horia, astept sa ma aprobi! Colegi, astept sa îmi spuneti ce parere aveti de experienta mea!

Pianul Călător III


Sâmbata, 13 aprilie 2013, Bucuresti

Va salut, dragii mei! (Pianul Calator 1 si Pianul Calator 2)

Sunt cel mai batrân dintre noi (am mai bine de 60 de ani), cântaresc cel mai mult (am peste 700 kg) si... spune acordorul, sunetul meu este cel mai curat (desi nimeni nu mi-a mai mângâiat clapele de vreo 30 de ani). Numele meu de familie este Steinway si sunt Al Treilea Pian Calator.

Am stat în subsolul radioului mult mai mult decât voi, am avut timp sa reflectez si în primul an si în al doilea, când fiecare dintre voi cânta prin diverse zone ale acestei tari, la momentul în care voi intra în scena.
Am avut o deschidere de turneu pe care v-as dori-o si voua, dar cred ca e cam târziu…

Când au venit cei 6 baieti sa ma ia din studioul 9 bis (acolo am fost dus dupa ce am fost reconditionat), totul a fost ca un spectacol. 2 camere de luat vederi ma filmau din toate partile, erau acolo doi reporteri care îl întrebau pe domnul Puiu tot felul de date tehnice despre mine (asa mi-am adus si eu aminte ca, odata, eram unul dintre pianele principale din Sala Radio). Dupa ce am fost urcat în masina, cei 6 baieti si-au facut poze cu mine. M-am simtit ca o vedeta înainte de a urca pe scena.

Apoi am ajuns în Cismigiu. Prima mea aparitie a fost in aer liber! Am dus muzica clasica într-un loc în care nimeni nu se astepta sa o asculte! M-am simtit “cel mai frumos din orasul acesta” pentru ca lumea se aduna sa ma vada, sa îmi faca poze, sa ma atinga.

Apoi… a ajuns si Horia Mihail! În sfârsit! Am asteptat 2 ani sa îi arat ca, desi au trecut câteva decenii bune peste mine, sunt un pian de concert cât se poate de performant.

A fost un recital, as spune eu, fara modestie, mai mult decât reusit! Unul dintre cele mai frumoase si aglomerate parcuri din Bucuresti, într-o dupa-amiaza de primavara, era un mozaic de culori, glasuri si ciripituri. O zi perfecta de primavara. O zi perfecta pentru muzica lui Beethoven (unii spun ca Beethoven i se potriveste foarte bine lui Horia Mihail…).

Un tânar cu bocanci si geaca de piele, o adolescenta cu piercing, blugi si tenisi, bunici cu nepoti, doamne cu fluturasi pe care scria Pianul Calator (pesemne au venit special!), studente cu ochelari cu rama groasa, biciclisti, multi, foarte multi copii, baieti si fete pe care sigur nu-i vezi niciodata într-o sala de concert, lume care se oprea, ridica ochii peste capetele multimii care facuse deja cerc în jurul foisorului si ramânea sa asculte. Cred ca m-au vazut si m-au ascultat peste 1000 de oameni!

Daca ar fi fost o sala, ai fi putut sa spui “ a fost arhiplina!” Mai ales la aplauze. Când Horia Mihail a fost rugat sa dea un bis. Si apoi la autogtrafe. Când nu mai era lasat sa plece. Si eu eram în continuare fotografiat.

Si asta a fost prima mea aparitie în public dupa 30 de ani în care am stat închis într-un studio. Mâine ma duc în Herastrau! Abia astept!

Pianul Călător III